Roșii umplute à la Provençale (vegan / de post)

baked-tomatoes

herb-tomato

Am o curiozitate gastronomică cel puțin iritantă pentru cei din jurul meu și această curiozitate mă determină de multe ori să fac asocieri culinare cel puțin curioase, dacă nu dubioase. Îmi plac chestiile complicate, tehnice și inedite, dar de cele mai multe ori mă surprind tânjind după lucruri simple. Nu spun că lucrurile simple sunt cele mai bune, cum nu spun nici că cele complicate ar fi. Spun doar că lucrurile simple au o naturalețe care fascinează, o nonșalanță care cucerește iremediabil.

Din categoria lucrurilor simple fac parte roșiile umplute cu pesmet aromat. La această rețetă trebuie respectate două aspecte: pesmetul să fie făcut din pâine proaspătă (sau veche de-o zi) sfărâmată, iar ierburile aromatice să fie și ele proaspete; pesmetul uscat din comerț și ierburile din plic nu fac casă bună, cel puțin nu la această rețetă. Astea fiind spuse, nu pot descrie în cuvinte cam cât sunt de gustoase roșiile acestea și nici cât de ușor se prepară. Contrastul dintre pulpa dulce și suculentă a roșiei și pesmetul aromat și crocant e atât de plăcut încât n-ai cum să te limitezi la o singură porție. E pur și simplu imposibil! Continuă să citești Roșii umplute à la Provençale (vegan / de post)

Supă toscană de fasole

tuscan-bean-soup

chopped-ingredients

soup

Cum ruginește prima frunză, cum mă pun pe preparat supe, creme, ciorbe și alte preparate lichide și preferabil calde, dacă nu fierbinți. Pur și simplu mă relaxează ideea de a avea ceva pe aragaz care să fiarbă domol și să înmiresmeze întreaga bucătărie. În spiritul acesta am preparat supa toscană de fasole, o abordare italiană a clasicei noastre supe de fasole cu afumătură. Se prepară foarte ușor, se călește jambonul, ceapa, țelina și morcovul, se sting ingredientele cu vin, se adaugă lichidul (apă sau supă), câteva roșii tocate și se lasă la fiert. La final se adaugă fasolea fiartă în prealabil și spanacul. Simplu ca bună ziua! Partea intrigantă a rețetei și, totodată, sursa gustului său complex este cotorul de parmezan care se fierbe împreună cu legumele. Da, ai citit bine, cotor de parmezan. Capătul triunghiului de brânză, chestia aia dură pe care o arunci după ce ai ras parmezanul, conferă acestei supe o aromă fabuloasă. Astea fiind spuse, data viitoare când ești pe punctul de a arunca umilul cotor de parmezan, dă-i o șansă și lasă-l să ridice o banală supă de fasole la rang de artă! Continuă să citești Supă toscană de fasole

Ratatouille

plating

vegan-ratatouille

ratatouille-french-baguette

Văzusem filmul omonim în ultimul an de liceu și tot atunci am realizat că tocmai descoperisem ceea ce va deveni mâncarea mea preferată. M-am înșelat. Nu cu mult, doar cu câțiva ani. Am preparat-o a doua zi și nu mi-a plăcut mai deloc. Era o simplă tocană de legume, nu strălucea în niciun fel și nici nu-mi spunea mare lucru. Așa că mi-am luat gândul de la Ratatouille. Anul trecut am revăzut filmul și m-a cuprins din nou nostalgia, așa că m-am documentat temeinic, am reluat preparatul și m-am îndrăgostit. E genul de mâncare rustică înspre campestră, care te face să te reîndrăgostești de ea de fiecare dată când ai privilegiul să o guști.

Rețete sunt câte-n lună și-n stele, de la ratatouille sotat, la cel copt în cuptor, ratatouille cu legume ferme, abia pătrunse de foc, până la o variantă gătită aproape în exces, cu legume moi dar incredibil de aromate. Varianta mea de Ratatouille e pe cât de simplă în teorie, pe atât de laborioasă. Legumele se toacă și se călesc, fiecare în parte, în ulei de măsline, până când încep să se caramelizeze, după care se amestecă și se înăbușă la foc mic în sos de roșii. Gătirea aceasta lentă durează o oră bună, dacă nu chiar două, până când legumele se topesc într-o emulsie tomnatică, înmiresmată și mătăsoasă. Normal că poți să gătești toate legumele concomitent și să sari peste caramelizare, dar rezultatul final va fi o tocăniță de legume gustoasă și nu un Ratatouille desăvârșit. Continuă să citești Ratatouille

Confit de roșii (vegan / de post)

Tomato confit

French baguette

Servings

Confit-ul, o veche tehnică de gătire și conservare a cărnii, își are originea în Franța. Carnea este asezonată și coaptă lent, la temperaturi joase, într-un amestec de grăsime animală, iar după gătire, carnea se poate conserva în grăsimea de preparare luni de zile. Carnea astfel gătită devine incredibil de fragedă, atât de fragedă încât efectiv se topește în gură. Tehnica aceasta se poate aplica și în cazul fructelor și a legumelor. Diferența este că în cazul vegetalelor, mediul de gătire nu este grăsimea de origine animală, ci un lichid asezonat, fie sirop de zahăr, în cazul fructelor, fie grăsime vegetală, în cazul legumelor.

Confit-ul de roșii este un preparat aparte. El presupune asezonarea roșiilor cu ulei de măsline, sare, piper și ierburi aromatice și gătitea lor la foc mic, timp de 2-3 ore, până când acestea se înmoaie și își intensifică aromele naturale. Confit-ul de roșii este un preparat extrem de versatil. El poate fi servit ca și garnitură, poate însoți paste, mămăligă sau risotto, poate fi servit în sandwich-uri sau pe crutoane de pâine, sub formă de bruschette. Chiar dacă timpul de preparare este îndelungat, rezultatul final face ca fiecare minut de așteptare să merite. Continuă să citești Confit de roșii (vegan / de post)

Salată de pepene galben

Salad

Melon balls

Melon salad

Salata aceasta este o reinterpretare a clasicului “Prosciutto e Melone”, un aperitiv italian extrem de popular. Jambonul și pepenele galben merg nemaipomenit împreună, dulceața pepenelui fiind echilibrată de gustul sărat al jambonului, rezultând un preparat pe cât de simplu, pe atât de complex. Eu am integrat aceste două elemente într-o salată de vară răcoritoare, aromată și foarte consistentă. I-am adăugat preparatului roșii cherry proaspete, felii crocante de castraveți și bucățele fine de mozarella, pe care le-am îmbrăcat într-un dressing simplu, pe bază de ulei, zeamă de lămâie și șalotă. Mai simplu de atât nici că se poate! Continuă să citești Salată de pepene galben

Albuş de ou poşat


Herb egg whites, avocado & homemade bread

Breakfast

Poached herb egg whites

De fiecare dată când mă aventurez în proiecte ambiţioase de cofetărie, mă pricopsesc cu câte 6-8 albuşuri pe care le găzduiesc câteva zile în frigider, după care le arunc. Şi nimic nu mă irită în bucătărie mai mult decât risipa. Pentru a evita risipa (şi nervii aferenţi), iau frumuşel câte 2 albuşuri, le aşez pe un pătrat de folie de prospeţime, le asezonez cu ierburi proaspete, le leg într-un pacheţel şi le poşez în apă fierbinte. În felul acesta obţin nişte mingiuţe de albuş drăgălaşe, aromate şi numai bune pentru un mic dejun de sfârşit de săptămână.

Spre deosebire de clasica omletă din albuşuri, aceste mingiuţe poşate sunt extrem de aromate. În plus, în oala cu apă fierbinte se pot poşa mai multe pacheţele, în felul acesta putându-se pregăti concomitent câte 3-4 porţii. În general servesc albuşurile poşate pe câte o felie de pâine de casă cu bere unsă cu un strat generos de avocado pasat. Simplu şi delicios! Continuă să citești Albuş de ou poşat

Semifreddo cu citrice

Citrus semifreddo

Semifreddo

Semifreddo este un desert italian rece. Deosebit de rece, aproape îngheţat, ca să fiu mai exactă. E un desert de vară cremos, extrem de răcoritor şi pe cât de gustos, pe atât de facil de preparat. N-are rost să aduc ca şi argument faptul că se topeşte în gură; evident că se topeşte, că doar e un sortiment de îngheţată, la urma urmei. Are o consistenţă atât de catifelată, un gust bogat de frişcă şi o aromă revigorantă de citrice, iar partea mea preferată este faptul că nu are bucăţelele acelea enervante de gheaţă care să-ţi sterpezească dinţii. Partea cea mai dificilă a acestei reţete e „dulcea” aşteptare de vreo 6 ore până se congelează şi ajunge la consistenţa optimă. Oh, dar şi  după ce trece perioada de aşteptare… Continuă să citești Semifreddo cu citrice

Pâine cu bere și cașcaval

Slicing

Cheese & beer bread

Ultima mea obsesie în materie de produse de panificație e pâinea cu brânză și bere. E o pâine extrem de ușor de preparat, este rapidă, nu necesită frământare iar ingredientele folosite sunt cel puțin comune. Rezultatul, în schimb, e unul ce depășește (cu mult) așteptările – o coajă crocantă, plină de bucățele de cașcaval rumenit și un miez delicios, dens, elastic și parfumat.

Acest preparat nu are ouă în compoziție, ceea ce-l face perfect pentru persoanele alergice la ouă. Creșterea și aerarea lui sunt asigurate de praful de copt și de bicarbonatul de sodiu. Deși singura sursă de grăsime a acestui preparat este cașcavalul (și acela ales în varianta „light”, bietul de el), gustul acestei pâini este neașteptat de bogat și parcă aromele se amplifică cu fiecare îmbucătură. Acestea fiind spuse, îți doresc mult succes în a te limita la o singură porție! Continuă să citești Pâine cu bere și cașcaval

Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Tomato soup

Parmesan chips

Tomato soup & parmesan chips

Azi povestim despre supa de roșii, o supă simplă, dar fascinantă în simplitatea ei. Roșiile sunt cele mai versatile legume (sau fructe, după unele păreri), merg într-o sumedenie de combinații, așa că rețetele de supă de roșii sunt foarte numeroase. Eu apelez cu mare drag la două rețete, una pentru lunile reci, iar cealaltă pentru cele călduroase. Prima rețetă e o supă de roșii cu lășcuțe (pătrățele de aluat) făcute-n casă, cârnaț afumat și ou poșat, iar a doua rețetă e o supă-cremă de roșii proaspete, aromatizată cu busuioc și servită alături de chipsuri dantelate de parmezan. Fiecare e perfectă în felul ei.

Crema de roșii și busuioc e nemaipomenită în zilele fierbinți de vară, atunci când roșiile sunt în plin sezon. E o simfonie de arome, culori și texturi și e extrem de ușor de preparat. Roșiile le înjumătățesc, le stopesc cu ulei de măsline și le coc în cuptor până când se caramelizează, lucru ce îi conferă cremei o aromă extraordinară. Pentru un plus de aromă, o servesc împreună cu chipsuri adorabile din parmezan, un detaliu elegant și incredibil de ușor de preparat. Continuă să citești Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Chiftele de zucchini și telemea

Zucchini cake - plating

Cakes

Zucchini cake & herb Greek yogurt

Am crescut într-o familie mare amatoare de carne (ca să mă exprim elegant), iar gândul că baza unor chiftele ar putea fi și vegetală era de neconceput. Eu încerc din răsputeri să rup cercul acesta vicios și să introduc cât mai multe legume și fructe în dietă, oricând și sub orice formă. Așa am găsit rețeta aceasta de chiftele de zucchini și telemea, o rețetă nesperat de gustoasă și hrănitoare. Chiftelele acestea se modelează în mingiuțe, se aplatizează și se coc în cuptor, la foc mare. În felul acesta ele prind o crustă crocantă care ascunde în interior un amestec cremos și aromat. N-are rost să o lungesc, chiftelele acestea minunate intră în categoria rețetelor obligatorii de preparat vara! Continuă să citești Chiftele de zucchini și telemea

Close