Salată de fasole cu ton, țelină și roșii cherry

Salata de fasole cu ton, țelină și roșii cherry coapte e pur și simplu divină, pe cât e de consistentă, pe atât e de savuroasă. E o salată rustică, cu un aspect nefinisat, dar e încântătoare prin combinația de arome, texturi și culori. Se prepară-n doi timpi și trei mișcări, roșiile cherry înjumătățite se rumenesc în cuptor atât cât să se caramelizeze frumos și să-și intensifice aroma. Între timp pregătesc celelalte ingrediente și prepar dressingul mătăsos de muștar și cina-i gata. Sau prânzul. Sau micul dejun, dacă ești mai temerar/ă din fire. O servesc peste o felie de pâine integrală prăjită și frecată cu usturoi și o savurez de la prima până la ultima îmbucătură. Continuă să citești Salată de fasole cu ton, țelină și roșii cherry

Salată de ouă de prepeliță


De o vreme bună experimentez foarte mult în ceea ce privește ouăle de prepeliță, le includ aproape zilnic în meniu, la mic dejun, prânz sau cină, ca aperitiv, fel principal sau desert. Sunt foarte versatile, sunt nutritive și se mai și gătesc cât ai zice pește.

Salata de ouă de prepeliță e absolut delicioasă. Se prepară în vreo 20 de minute, e extrem de catifelată, grație maionezei făcute în casă și e o veritabilă simfonie de texturi și arome. Nu există termen de comparație între maioneza făcută în casă și cea din comerț, maioneza de casă e mult superioară, atât din punct de vedere nutritiv, cât și al gustului. Drăgălașele ouă de prepeliță, fierte în prealabil vreo 3 minute, se împrietenesc într-un bol cu ceapă verde, tije de țelină, castraveți murați (și ei preparați în casă, bineînțeles). Puțin muștar, pătrunjel, coajă de lămâie și chili. Și un pic de maioneză, sare și piper. O chiflă integrală tăiată-n două. Simplu de tot și bun rău! Continuă să citești Salată de ouă de prepeliță

Salată de sparanghel cu căpșuni și dressing de lămâie cu semințe de mac

Asparagus saladCleaning asparagusSaladDSC_4818
Surprinzător sau nu, căpșunile sunt delicioase și în preparate sărate, nu numai în deserturi. Merg de minune cu rucola, spanac, sparanghel sau fasole verde și oferă preparatului un plus nutrienți, un strop de culoare și un gust divin. În mai și iunie, atunci când căpșunile sunt proaspete și gustoase, pregătesc zilnic câte o salată colorată de primăvară. Se prepară cât ai zice pește și e un deliciu atât pentru ochi, cât și pentru papilele gustative.

Pentru această salată am feliat căpșunile și le-am așezat pe un pat de sparanghel blanșat. Am presărat germeni de mazăre, cubulețe de avocado și bucățele de telemea și am îmbrăcat ingredientele într-un dressing dulce-acrișor de lămâie, miere și semințe de mac. Simplu de tot și delicios peste măsură! Continuă să citești Salată de sparanghel cu căpșuni și dressing de lămâie cu semințe de mac

Close