Ouă scoțiene



Ouăle scoțiene nu sunt nimic altceva decât niște ouă fierte învelite într-un strat de cârnați, date prin pesmet, iar apoi gătite. Pentru acest preparat, mie-mi place să folosesc ouă de prepeliță, în felul acesta mingile de cârnați vor fi mititele, dar la fel de bine se pot folosi și ouă de găină sau rață. Ouăle scoțiene se pot servi atât calde (fel principal, alături de orez, paste sau legume), cât și reci (aperitiv). Eu prefer să le servesc ca și aperitiv rece pentru că nu sunt numai delicioase, ci și drăgălașe foc.

Tot secretul acestui preparat (evident, din punctul meu de vedere) e ca ouăle de prepeliță să fie fierte nu mai mult de 2 minute și jumătate, pentru ca gălbenușul să rămână semi-lichid, catifelat și onctuos și să curgă atunci când tai ouăle scoțiene în jumătate.

Îmi plac ouăle scoțiene pentru că:

  • sunt extrem de ușor de preparat, fiind gata în mai puțin de jumătate de oră
  • sunt delicioase și aromate
  • contrastul dintre crusta crocantă și miezul onctuos e pur și simplu divin
  • sunt adorabile
  • sunt consistente

Continuă să citești Ouă scoțiene

Melanzane alla Parmigiana – Vinete cu Parmezan



my-garden

before-baking

baked-dish

plating

Până la vârsta asta n-am reușit să mă dumiresc dacă-mi plac sau nu vinetele. Mă tot împing de la spate să le gătesc, cu atât mai mult cu cât ele chiar provin din grădina mea de verdețuri, o grădină la care m-am recreat muncind și de care-s tare mândră. Pot spune că le înțeleg sensul în salată, chiar și în zacuscă, dar cam aici se termină amiciția noastră. Gustul lor mi se pare cel puțin interesant, dar consistența lor mă enervează teribil. Cu toate acestea, există un preparat pe care îl ador și în cadrul căruia vinetele sunt vedetele. Melanzane alla parmigiana, sau vinete cu parmezan, un fel de lasagne, sau mai degrabă o moussaka, o ștruțo-cămilă de origine italiană, ușor de preparat și extrem de savuroasă. Poate că aciditatea sosului de roșii amplifică gustul vinetelor, sau poate aroma particulară a parmezanului o face. N-am idee, sincer. Lucrul cert este că rezultă un preparat atât de rafinat, un preparat pe care sigur o să-l ții minte mult timp! Continuă să citești Melanzane alla Parmigiana – Vinete cu Parmezan

Supă toscană de fasole

tuscan-bean-soup

chopped-ingredients

soup

Cum ruginește prima frunză, cum mă pun pe preparat supe, creme, ciorbe și alte preparate lichide și preferabil calde, dacă nu fierbinți. Pur și simplu mă relaxează ideea de a avea ceva pe aragaz care să fiarbă domol și să înmiresmeze întreaga bucătărie. În spiritul acesta am preparat supa toscană de fasole, o abordare italiană a clasicei noastre supe de fasole cu afumătură. Se prepară foarte ușor, se călește jambonul, ceapa, țelina și morcovul, se sting ingredientele cu vin, se adaugă lichidul (apă sau supă), câteva roșii tocate și se lasă la fiert. La final se adaugă fasolea fiartă în prealabil și spanacul. Simplu ca bună ziua! Partea intrigantă a rețetei și, totodată, sursa gustului său complex este cotorul de parmezan care se fierbe împreună cu legumele. Da, ai citit bine, cotor de parmezan. Capătul triunghiului de brânză, chestia aia dură pe care o arunci după ce ai ras parmezanul, conferă acestei supe o aromă fabuloasă. Astea fiind spuse, data viitoare când ești pe punctul de a arunca umilul cotor de parmezan, dă-i o șansă și lasă-l să ridice o banală supă de fasole la rang de artă! Continuă să citești Supă toscană de fasole

Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Tomato soup

Parmesan chips

Tomato soup & parmesan chips

Azi povestim despre supa de roșii, o supă simplă, dar fascinantă în simplitatea ei. Roșiile sunt cele mai versatile legume (sau fructe, după unele păreri), merg într-o sumedenie de combinații, așa că rețetele de supă de roșii sunt foarte numeroase. Eu apelez cu mare drag la două rețete, una pentru lunile reci, iar cealaltă pentru cele călduroase. Prima rețetă e o supă de roșii cu lășcuțe (pătrățele de aluat) făcute-n casă, cârnaț afumat și ou poșat, iar a doua rețetă e o supă-cremă de roșii proaspete, aromatizată cu busuioc și servită alături de chipsuri dantelate de parmezan. Fiecare e perfectă în felul ei.

Crema de roșii și busuioc e nemaipomenită în zilele fierbinți de vară, atunci când roșiile sunt în plin sezon. E o simfonie de arome, culori și texturi și e extrem de ușor de preparat. Roșiile le înjumătățesc, le stopesc cu ulei de măsline și le coc în cuptor până când se caramelizează, lucru ce îi conferă cremei o aromă extraordinară. Pentru un plus de aromă, o servesc împreună cu chipsuri adorabile din parmezan, un detaliu elegant și incredibil de ușor de preparat. Continuă să citești Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Chiftele de zucchini și telemea

Zucchini cake - plating

Cakes

Zucchini cake & herb Greek yogurt

Am crescut într-o familie mare amatoare de carne (ca să mă exprim elegant), iar gândul că baza unor chiftele ar putea fi și vegetală era de neconceput. Eu încerc din răsputeri să rup cercul acesta vicios și să introduc cât mai multe legume și fructe în dietă, oricând și sub orice formă. Așa am găsit rețeta aceasta de chiftele de zucchini și telemea, o rețetă nesperat de gustoasă și hrănitoare. Chiftelele acestea se modelează în mingiuțe, se aplatizează și se coc în cuptor, la foc mare. În felul acesta ele prind o crustă crocantă care ascunde în interior un amestec cremos și aromat. N-are rost să o lungesc, chiftelele acestea minunate intră în categoria rețetelor obligatorii de preparat vara! Continuă să citești Chiftele de zucchini și telemea

Close