Ratatouille

plating

vegan-ratatouille

ratatouille-french-baguette

Văzusem filmul omonim în ultimul an de liceu și tot atunci am realizat că tocmai descoperisem ceea ce va deveni mâncarea mea preferată. M-am înșelat. Nu cu mult, doar cu câțiva ani. Am preparat-o a doua zi și nu mi-a plăcut mai deloc. Era o simplă tocană de legume, nu strălucea în niciun fel și nici nu-mi spunea mare lucru. Așa că mi-am luat gândul de la Ratatouille. Anul trecut am revăzut filmul și m-a cuprins din nou nostalgia, așa că m-am documentat temeinic, am reluat preparatul și m-am îndrăgostit. E genul de mâncare rustică înspre campestră, care te face să te reîndrăgostești de ea de fiecare dată când ai privilegiul să o guști.

Rețete sunt câte-n lună și-n stele, de la ratatouille sotat, la cel copt în cuptor, ratatouille cu legume ferme, abia pătrunse de foc, până la o variantă gătită aproape în exces, cu legume moi dar incredibil de aromate. Varianta mea de Ratatouille e pe cât de simplă în teorie, pe atât de laborioasă. Legumele se toacă și se călesc, fiecare în parte, în ulei de măsline, până când încep să se caramelizeze, după care se amestecă și se înăbușă la foc mic în sos de roșii. Gătirea aceasta lentă durează o oră bună, dacă nu chiar două, până când legumele se topesc într-o emulsie tomnatică, înmiresmată și mătăsoasă. Normal că poți să gătești toate legumele concomitent și să sari peste caramelizare, dar rezultatul final va fi o tocăniță de legume gustoasă și nu un Ratatouille desăvârșit. Continuă să citești Ratatouille

Chiftele de zucchini și telemea

Zucchini cake - plating

Cakes

Zucchini cake & herb Greek yogurt

Am crescut într-o familie mare amatoare de carne (ca să mă exprim elegant), iar gândul că baza unor chiftele ar putea fi și vegetală era de neconceput. Eu încerc din răsputeri să rup cercul acesta vicios și să introduc cât mai multe legume și fructe în dietă, oricând și sub orice formă. Așa am găsit rețeta aceasta de chiftele de zucchini și telemea, o rețetă nesperat de gustoasă și hrănitoare. Chiftelele acestea se modelează în mingiuțe, se aplatizează și se coc în cuptor, la foc mare. În felul acesta ele prind o crustă crocantă care ascunde în interior un amestec cremos și aromat. N-are rost să o lungesc, chiftelele acestea minunate intră în categoria rețetelor obligatorii de preparat vara! Continuă să citești Chiftele de zucchini și telemea

Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

DSC_6969

Sour cherry

Salad

Aștept de-o veșnicie să îți prezint salata mea preferată, iar acum că s-au copt vișinele, am reușit să o și fotografiez în toată splendoarea ei. E un preparat rustic, simplu, fără pretenții, dar incredibil de savuros. Are în componența sa doar câteva ingrediente, ingrediente pe care poate nu le-ai asocia dar care merg divin împreună, se completeză reciproc și crează o adevărată simfonie de arome. Partea și mai plăcută a acestei salate e faptul că e consistentă și poate fi savurată și în perioada postului. Continuă să citești Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

Burrito pentru mic dejun (tortilla umplută cu ouă cremoase, somon, zucchini și roșii)

Burritos

Creamy eggs

Tortilla & toppings

Burrito este un preparat mexican, o lipie (tortilla) umplută cu legume, cereale, lactate sau diverse derivate din carne. Lipia umplută se rulează, rezultând astfel un cilindru. E un preparat foarte savuros, fiind apreciat atât pentru gust, cât și pentru faptul că e compact, fiind astfel foarte ușor de mâncat.

Când vine vorba despre micul dejun, situația este foarte clară: nu-l sar nici în ruptul capului. Nefiind pretențioasă din fire, consum cam orice la micul dejun, de la cereale cu lapte, la fructe, legume, brânzeturi, mezeluri și produse de panificație (preferabil în număr par și preferabil cu ciocolată). Când am o jumătate de oră la dispoziție, pregătesc negreșit buritto, lipia mai sus menționată, pe care o umplu cu ce am la îndemână (în intervalul acesta de timp intră și prepararea lipiilor de la zero). Deși am încercat multe combinații, varianta mea preferată rămâne tortilla umplută cu ouă cremoase, somon afumat, zucchini și roșii. Ouăle preparate după tehnica aceasta sunt absolut divine, sunt incredibil de cremoase și onctuase, neavând textura aceea cauciucată, specifică jumărilor din ou. E o combinație nemaipomenit de bună! Continuă să citești Burrito pentru mic dejun (tortilla umplută cu ouă cremoase, somon, zucchini și roșii)

Close