Aștept de-o veșnicie să îți prezint salata mea preferată, iar acum că s-au copt vișinele, am reușit să o și fotografiez în toată splendoarea ei. E un preparat rustic, simplu, fără pretenții, dar incredibil de savuros. Are în componența sa doar câteva ingrediente, ingrediente pe care poate nu le-ai asocia dar care merg divin împreună, se completeză reciproc și crează o adevărată simfonie de arome. Partea și mai plăcută a acestei salate e faptul că e consistentă și poate fi savurată și în perioada postului. Continuă să citești Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)
Etichetă: vișine
Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine
Când vine vorba de friptură la cuptor, aleg des mușchiulețul de porc, poate chiar prea des. E o bucată de carne care se prepară foarte rapid, e plină de aromă și e incredibil de fragedă, fără să-i faci mare lucru înainte. În timp ce ceafa de porc poate fi uneori prea grasă, iar cotletul prea slab, mușchiulețul are exact atâta grăsime cât are nevoie. E o carne ce-și păstrează suculența o perioadă bună de timp după gătire și porționare și nici nu dă mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea garniturii.
Nu mă înțelege greșit, mușchiulețul e divin și preparat ca atare, dar eu am ales să îl marinez pentru câteva ore în ceai de rodie și sare de mare. În felul acesta mușchiul a devenit și mai fraged iar ceaiul a parfumat carnea într-un mod minunat. După marinare am uns mușchiulețul cu usturoi copt, l-am înfășat în bacon, l-am rumenit frumos în tigaie, după care l-am finalizat în cuptor vreun sfert de ceas.
Nu-i taman o enigmă faptul că mușchiul de porc merge de minune cu fructe de tot felul, așa că am îmbrăcat mușchiulețul în straie de sărbătoare cu ajutorul unui sos de vișine dulce-acrișor. Ca să fie treaba treabă, am cules dis de dimineață niște cartofi noi, i-am fiert în supă de pui, după care i-am încălzit în nițel unt aromatizat cu salvie. Și toată treaba asta minunată n-a durat mai mult de 60 de minute, asta dacă pun la socoteală și coptul usturoiului, băutul cafelei și n-șpe drumuri în grădină după te-miri-ce-uri, mie fiindu-mi imposibil să-mi aduc aminte ce-mi trebuie din prima! Continuă să citești Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine





