Salată de bulgur cu năut și cireșe (vegană / de post)


După îndelungi cercetări, în sfârșit am găsit salata perfectă! Mare cârcotașă mai pot fi atunci când vine vorba de salate, dar acestui minunat preparat nu-i pot găsi niciun cusur, oricât de tare m-aș strădui. O prepar extrem de des, folosind ingrediente din propria-mi grădină cu legume. Salata aceasta pe cât e de consistentă, pe atât e de savuroasă, pe cât e de sănătoasă, pe atât e de adictivă.

Baza acestei salate o reprezintă bulgurul și năutul, două surse excelente de proteină vegetală, care transformă salata într-un preparat nu numai gustos, ci și foarte sățios. Acestor două proteine li se alătură castraveți proaspeți, ceapă, ierburi aromatice și cireșe dulci și zemoase, transformând preparatul într-un adevărat festin. Și pe lângă toate aceste argumente, această salată mai e și vegană, fiind potrivită pe perioada postului. Continuă să citești Salată de bulgur cu năut și cireșe (vegană / de post)

Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Sos de ardei iute dulce-acrișor (vegan / de post)

 

chili

chili-sauce-jars

Sosul de chili e o chestie divină! E un sos vegan dulce-acrișor, care se prepară din trei ingrediente (chili, oțet de mere și zahăr), toate la-ndemână și toate relativ necostisitoare. Sosul acesta are capacitatea de a transforma orice fel de mâncare în ceva sublim. E delicios cu legume sau brânzeturi, cu omlete sau pâine cu ou, cu paste, cu orez, în burgeri sau sandwich-uri. Atât de mult îmi place de dumnealui, încât aș fi în stare să-l servesc și cu tort de ciocolată, tarte de fructe sau cu te miri ce alte deserturi, atât doar că mă descurajează usturoiul din compoziție.

E un sos dens, are consistența unei dulceți de fructe, iar culoarea este una vibrantă. E dulce-acrișor, parfumat, aromat și picant. Se prepară extrem de rapid, iar ținut în frigider, rezistă până la două luni (dacă borcanul cu dulceață sterilizează prin fierbere, preparartul va rezista mult și bine în cămară). Teoretic. Practic, o să termini ditamai borcanul în maxim 2 săptămâni. Pe cuvânt! Sosul de chili e o minunăție! Continuă să citești Sos de ardei iute dulce-acrișor (vegan / de post)

Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

DSC_6969

Sour cherry

Salad

Aștept de-o veșnicie să îți prezint salata mea preferată, iar acum că s-au copt vișinele, am reușit să o și fotografiez în toată splendoarea ei. E un preparat rustic, simplu, fără pretenții, dar incredibil de savuros. Are în componența sa doar câteva ingrediente, ingrediente pe care poate nu le-ai asocia dar care merg divin împreună, se completeză reciproc și crează o adevărată simfonie de arome. Partea și mai plăcută a acestei salate e faptul că e consistentă și poate fi savurată și în perioada postului. Continuă să citești Salată de quinoa cu vișine (vegan / de post)

Salată de cartofi noi (vegan / de post)


Dressing

Potato salad
Îmi plac cartofii noi la nebunie, sub orice formă și în orice combinație și nu-i primăvară dacă nu prepar aproape zilnic  săptămânal salată de cartofi noi. Preparând-o de atâtea ori, am avut vreme să o tot perfecționez și după multe modificări am adus-o la varianta aceasta, o variantă extrem de gustoasă, consistentă și culmea, vegană. Pentru această salată pornesc de la cartofi fierți în supă de legume (pentru a aduce un plus de aromă), îi împrietenesc cu inele de ceapă, ridichi fragede și roșii cherry coapte atât cât să le amplific aroma, după care îmbrac legumele într-un dressing plin de ierburi aromatice. Serios vorbind, cum să nu-ți placă? Continuă să citești Salată de cartofi noi (vegan / de post)

Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

Soup - bowl

Carrot cream

Carrots
În sfârșit am descoperit și eu o supă-cremă de morcovi care să nu aducă izbitor de mult a hrană pentru bebeluși. E o supă foarte gustoasă și aromată. E preparată din morcovi de primăvară și fenicul, două legume care merg nemaipomenit împreună. E musai să menționez că am cules morcovii din grădina mea, dis de dimineață, pe o ploaie caldă de vară. Feeric, nu-i așa? Mbon. Le-am tocat pe dumnealor, le-am uns cu ulei de măsline și le-am copt pentru a le accentua aroma. După ce le-am rumenit frumușel, le-am fiert vreun sfert de ceas în supă de legume, alături de ceapă, vin și cimbrișor. La final le-am împrietenit și cu o căpățână de usturoi copt, dulce și parfumat. A rezultat o supă tare gustoasă, hrănitoare și consistentă. Treaba cea mai curioasă e că doar la final am realizat că supa, pe lângă faptul că e delicioasă, mai e ș vegană, adică de post. Continuă să citești Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

Close