French Toast din pâine integrală

French Toast (frigănele dulci, pâine cu ou, pâine pane sau Pain Perdu) este un preparat absolut divin. În esență, nu-i nimic altceva decât niște felii de pâine veche de-o zi scufundate într-un amestec de ou și lapte aromat cu scorțișoară, prăjite la foc domol în unt, garnisite cu miere și fructe proaspete și savurate la mic dejun. Prepar această minunăție de fiecare dată când mă pricopsesc cu pâine veche pe care parcă nu mă lasă sufletul s-o arunc. Mi se pare fascinat modul în care un ingredient indezirabil, asociat cu alte două trei ingredient banale, se metamorfozează în ceva sublim.

Pentru acest preparat am folosit cam orice tip de pâine, de la cea albă, la cea integrală, focaccia, ciabatta, cozonac, babka sau challah. Cel mai des folosesc pâine integrală veche de două zile, pe care o înmoi într-un amestec de lapte, ou și zahăr brun aromatizat cu vanilie, nucșoară și scorțișoară. Pâinea veche dă preparatului o consistență nemaipomenită; nu-i capăt de țară nici dacă pâinea-i proaspătă, nu-i nevoie să aștepți două zile până când dumneaei catadicsește să se usuce, o poți deshidrata în cuptorul încins timp de vreo 10 minute. Astea fiind spune, hai să ne apucăm de treabă! Continuă să citești French Toast din pâine integrală

Lășcuțe (paste de casă pătrățele)

Lășcuțele sunt pastele adorabile pe care le punea bunica mea (și multe alte bunici din Ardeal) în supă. Lășcuțele sunt niște pătrățele cu latura nu mai mare de 5 milimetri și sunt absolut minunate în supa de roșii sau de fasole. Sunt extrem de ușor de făcut, nu necesită decât făină, ou, sare și un strop de timp liber. Un sucitor și un cuțit ascuțit. Doar de atât ai nevoie pentru a le prepara. Eu le usuc peste noapte și, odată deshidratate, mă bucur de ele săptămâni în șir.

Pentru a le prepara folosesc făină albă tip 000, ouă de găină sau rață și sare de Himalaya. Lăscuțele (de altfel pastele în general) sunt absolut delicioase și cu ouă de găină, dar ouăle de rață elevează preparatul. Ouăle de rață sunt mai bogate în grăsimi, ceea ce influențează atât gustul, cât și textura pastelor. Raportat la oul de găină, oul de rață are un gălbenuș mai mare, ceea ce automat face ca aluatul să aibă o culoarea mai vibrantă. Continuă să citești Lășcuțe (paste de casă pătrățele)

Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)



Shakshuka este un preparat nord-african absolut delicios. Sub acest nume adorabil se ascund niște ouă poșate într-un sos luxuriant de roșii. Shakshuka se servește în general la micul dejun, împreună cu lipii (pita), dar poate fi servit și la prânz sau cină. O tigaie, ulei de măsline, ceapă, ardei, usturoi, chimion și paprika. Sos de roșii. Cinci ouă poșate vreo cinci minute. Frumusețea acestui preparat este faptul că toată poezia se desfășoară într-o singură tigaie, n-ai nevoie de alte oale și ulcele.

Îmi place shakshuka pentru că:

  • e un preparat ușor de făcut, aromat, savuros, sănătos și bogat în proteine
  • e un preparat perfect pentru diminețile de week-end
  • se prepară în vreo 20 de minute
  • se prepară într-o singură tigaie
  • are o rusticitate debordantă

Continuă să citești Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)

Salată de ouă de prepeliță


De o vreme bună experimentez foarte mult în ceea ce privește ouăle de prepeliță, le includ aproape zilnic în meniu, la mic dejun, prânz sau cină, ca aperitiv, fel principal sau desert. Sunt foarte versatile, sunt nutritive și se mai și gătesc cât ai zice pește.

Salata de ouă de prepeliță e absolut delicioasă. Se prepară în vreo 20 de minute, e extrem de catifelată, grație maionezei făcute în casă și e o veritabilă simfonie de texturi și arome. Nu există termen de comparație între maioneza făcută în casă și cea din comerț, maioneza de casă e mult superioară, atât din punct de vedere nutritiv, cât și al gustului. Drăgălașele ouă de prepeliță, fierte în prealabil vreo 3 minute, se împrietenesc într-un bol cu ceapă verde, tije de țelină, castraveți murați (și ei preparați în casă, bineînțeles). Puțin muștar, pătrunjel, coajă de lămâie și chili. Și un pic de maioneză, sare și piper. O chiflă integrală tăiată-n două. Simplu de tot și bun rău! Continuă să citești Salată de ouă de prepeliță

Prăjitură cu nucă de cocos (Torta al Cocco)

 

Prăjitura aceasta este pur și simplu divină. Are trei componente, toate minunate și toate pe bază de nucă de cocos. Un blat ce se topește în gură, sfidând parcă regulile fizicii (și ale chimiei, pe alocuri), o glazură delicată și un topping de lamele crocante de cocos. E perfectă servită la mic dejun, ca și gustare de după-amiază, alături de ceai sau cafea, sau poate fi servită ca și desert, că doar e o prăjitură.

Îmi place prăjitura cu nucă de cocos pentru că:

  • are gust de cocos, ceea ce pentru mine e întotdeuna un plus
  • are o textură și o consistență extrem de interesante, e incredibil de fragedă și de parfumată
  • nu are făină, prin urmare nu are gluten
  • e gata în 40 de minute
  • Vai! Era să uit! Are gust de cocos!

Continuă să citești Prăjitură cu nucă de cocos (Torta al Cocco)

Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal



Perele poșate în vin sunt o poveste aparte. Dacă lucrurile simple sunt cele mai sofisticate, atunci perele poșate sunt chintesența acestei idei. Pere, zahăr brun,  vin roșu. Poate și o păstaie de vanilie, un anason stelat și un baton de scorțișoară. N-ai nevoie de mai mult pentru a crea un desert spectaculos, savuros și extrem de rafinat.

Perele poșate sunt foarte versatile. Servite alături de un platou de brânzeturi, complimentează orice masă festivă, oricât de pretențioasă ar fi ea. Servite alături de o bulină de înghețată de vanilie, perele fac deliciul zilelor toride de vară. Dar de data aceasta le-am servit alături de o reducție de vin (vinul în care au fiert perele, bineînțeles) și de o cremă de mascarpone cu miere și apă de flori de portocal. O combinație divină! Continuă să citești Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal

Salată de varză cu piept de rață afumat, portocale și caise



Salata de varză cu piept de rață e o salată cel puțin interesantă, dacă nu nemaipomenită. E interesantă din punct de vedere cromatic, vizual, olfactiv, auditiv, și nu în ultimul rând, gustativ. Îți încântă simțurile prin texturi contrastante, arome previzibil de imprevizibile și culori calde. Panglici crocante de varză îmbrăcate în ulei de măsline și oțet de mere, alune de pădure coapte, felii suculente de portocale roșii, fâșii parfumate de caise și felii sărate de pastramă de rață. Cam asta-i povestea salatei.

Îmi place salata de varză cu piept de rață afumat, portocale și caise pentru că:

  • e savuroasă, e de-o complexitate extrem de firească, e sărată, dulce, acră și amară
  • e minunată în lunile reci
  • e consistentă
  • se prepară în 15 minute și se consumă pe nerăsuflate
  • e un preparat atractiv care pare mult mai sofisticat decât e el în realitate

Continuă să citești Salată de varză cu piept de rață afumat, portocale și caise

Ciocolată caldă

Iubesc ciocolata. O iubesc în orice stare de agregare, în orice varietate de culoare sau combinație de arome. Și o iubesc și mai mult dacă afară-i un ger năprasnic, iar ea e aburindă, cremoasă și aromată, garnisită cu pudră de cacao amăruie și nalbe catifelate.

Îmi place ciocolata caldă pentru că:

  • e dulce – amăruie, cu note subtile de vanilie și cafea
  • e cremoasă, catifelată și decadentă
  • e gata în nici 10 minute
  • îmi încălzește și trupul și sufletul
  • îmi amintește de copilărie

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 1 + ½ lingură de pudră de cacao (12g)
  • 1 – 2 linguri zahăr brun (15 – 30g)
  • 1 + ½ cană de lapte integral (360ml)
  • 1/3 cană de apă (80ml)
  • 100g ciocolată dulce – amăruie (eu folosesc Milka Extra Cacao)
  • ¼ linguriță pudră de cafea solubilă
  • ¼ linguriță extract de vanilie
  • 1/8 linguriță sare de mare

pentru servire:

  •  ¼ linguriță pudră de cacao
  • nalbe (marshmallows)

Continuă să citești Ciocolată caldă

Ouă scoțiene



Ouăle scoțiene nu sunt nimic altceva decât niște ouă fierte învelite într-un strat de cârnați, date prin pesmet, iar apoi gătite. Pentru acest preparat, mie-mi place să folosesc ouă de prepeliță, în felul acesta mingile de cârnați vor fi mititele, dar la fel de bine se pot folosi și ouă de găină sau rață. Ouăle scoțiene se pot servi atât calde (fel principal, alături de orez, paste sau legume), cât și reci (aperitiv). Eu prefer să le servesc ca și aperitiv rece pentru că nu sunt numai delicioase, ci și drăgălașe foc.

Tot secretul acestui preparat (evident, din punctul meu de vedere) e ca ouăle de prepeliță să fie fierte nu mai mult de 2 minute și jumătate, pentru ca gălbenușul să rămână semi-lichid, catifelat și onctuos și să curgă atunci când tai ouăle scoțiene în jumătate.

Îmi plac ouăle scoțiene pentru că:

  • sunt extrem de ușor de preparat, fiind gata în mai puțin de jumătate de oră
  • sunt delicioase și aromate
  • contrastul dintre crusta crocantă și miezul onctuos e pur și simplu divin
  • sunt adorabile
  • sunt consistente

Continuă să citești Ouă scoțiene

Curry de ouă de prepeliță cu unt și sfeclă

quail-egg-beetroot-curry

pretty-little-quail

silky-curry

quail-egg-butter-curry-and-sprouts

Ouă de prepeliță servite într-un sos de unt, sfeclă și roșii, catifelat și parfumat cu Garam Masala, celebrul amestec de condimente. Nu știu dacă sună bine sau nu, dar e divin. Rar mă dă pe spate câte o combinație de arome, nu că aș fi eu greu impresionabilă, dar încerc să-mi mențin calmul culinar. Însă combinația aceasta de arome mă fascinează, mă răvășește și mă duce chiar și în punctul de a o găti la 12 noaptea, în pijamale, dacă mi se face dor.

Punctul de plecare al acestei rețete este Murgh Makhani, un curry (o tocană, dacă vrei) de origine indiană absolut delicios. Murgh Makhani se prepară din pui, unt și roșii, dar eu l-am reinterpretat înlocuind puiul cu ouă de prepeliță. Atât de bine s-au integrat ouăle în ecuație, încât de mai bine de 3 ani îl prepar doar în forma aceasta. Ideal ar fi ca untul să fie înlocuit cu ghee, untul clarifiat indian, un element-cheie din medicina ayurvedică, cu proprietăți recunoscute și de către medicina occidentală. N-am avut ghee la îndemână (îl prepar în casă, din unt de țară și taman acum am rămas fără), dar untul românesc a funcționat și el de minune. Continuă să citești Curry de ouă de prepeliță cu unt și sfeclă

Close